Fii o parte din steagul nostru la Jocurile Invictus


Marcella Dragan Asociația de Caritate din Armata României "Camarazii"
Am întâlnit pentru prima dată grupul de voluntari Invictus pe 1 Decembrie 2014, la Stele pentru Veterani, când am însoțit, în calitate de jurnalist, echipa vânătorilor de munte din Batalionul 17 Dragoș Vodă, în alergarea lor din Vatra Dornei, peste Pasul Tihuța, până în Bistrița. M-au impresionat prin pasiunea, entuziasmul și determinarea de a a-și duce misiunea la bun sfârșit și de a lupta pentru cauza în care cred. O cauză pe care am apreciat-o pentru ca atrage atenția asupra veteranilor din conflictele recente, și pe care am simțit-o ca pe una care oferă speranță, nu doar militarilor care vor participa la Jocurile Invictus 2016, ci și celorlalți militari răniți, care aduce împreună civili și militari pentru a veni în sprijinul celor care își pun viața în slujba patriei și a noastră. Tot atunci, pe 1 Decembrie, m-am gândit că ar fi extraordinar dacă aș putea într-o zi să port tricolorul într-o ștafetă Invictus. Încă nu îmi pot compara performanțele cu cele ale voluntarilor Invictus care aleargă de multă vreme, dar mă bazez pe încurajările lor, așa cum mă bazez și pe suportul vostru, ca împreună să putem ridica Drapelul României la Jocurile Invictus 2016.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul